Starea civilă

Informații utile privind încheierea căsătoriei

Căsătoria se poate încheia după 11 zile de la data depunerii declarației de căsătorie, conform art. 283 alin. (3) din Codul Civil și al art. 27 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, socotindu-se atât ziua depunerii dosarului de căsătorie cât și ziua oficierii căsătoriei.

La depunerea declarației de căsătorie este obligatorie prezența ambilor soți, împreună.

Pentru cazuri bine justificate, căsătoria se poate încheia mai repede de 11 zile, ori după expirarea termenului legal, dar numai până la expirarea termenului de valabilitate a certificatelor medicale, respectiv 14 zile de la data emiterii lor, cu aprobarea primarului.

              

             Odată cu declarația de căsătorie, viitorii soți prezintă următoarele acte:

  • Actul de identitate (soț și soție) – în original, cu domiciliu sau reședința în comuna Ciugud a unuia dintre viitorii soți

*Documentele cu care se face dovada identității trebuie să fie valabile atât la data depunerii declarației de căsătorie, cât și la data oficierii căsătoriei.

  • Certificatul de naștere – în original
  • Certificatul medical prenupțial

*Certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă mențiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători.

  • Dovada desfacerii căsătoriei anterioare, dacă este cazul

 

             Căsătoria civilă se încheie în intervalul orar stabilit în acest scop, de către Compartimentul Stare Civila, în limita următorului program:

                             

Luni  –  Vineri:  între orele 1000 – 1530

 Sâmbătă: între orele 1200 – 1600      

Duminică:  NU se oficiază căsătorii în zilele de duminică

 

În cazul căsătoriei dintre cetăţeni străini sau aceştia şi cetăţeni români, se vor prezenta, pe lângă actele necesare cetăţeanului român şi următoarele:

  1. Certificatul ori extrasul de naștere în original eliberat de autorităţile străine, care să conţină APOSTILA conform Convenţiei de la Haga, dacă ţara emitentă este semnatară a convenţiei; în cazul în care ţara emitentă nu este semnatară a Convenţiei de la Haga sau a unei convenţii bilaterale cu România, certificatul ori extrasul trebuie să fie SUPRALEGALIZAT, procedură care constă în:
  2. a) vizarea documentului de autoritatea competentă a statului de provenienţă,
  3. b) supralegalizarea de misiunea diplomatică a României din acel stat sau de către misiunea diplomatica a statului de origine, din România.
  4. c) în ambele cazuri supralegalizarea finală a documentului de către Ministerul Afacerilor Externe al României) (art. 1092 din Noul Cod Civil).
  5. Traducerea în limba română autentificată de un notar public din România, de oficiul consular român sau un notar public din străinătate, caz în care va conţine Apostila conform Convenţiei de la Haga sau supralegalizare, după caz;
  6. Documente eliberate de autoritățile competente ale statului de cetățenie, datate recent –maximum 3 luni de la emitere-, ori care au prevăzut, în conținut, termenul de valabilitate, pentru cetățenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenții sau acorduri de asistență juridică, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, si nu exista impedimente pentru încheierea căsătoriei in România.
  7. Documente eliberate ori autentificate de misiunea diplomatică sau oficiul consular acteditate in România ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, si nu exista impedimente pentru încheierea căsătoriei in România. (art. 2586 din Legea nr. 287/2009)
  8. Declaraţie notarială a viitorului soţ (cetătean străin sau apatrid) din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa natională pentru încheierea căsătoriei în România.
  9. Paşaport în original: în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; atât paşaportul, cât şi viza trebuie să fie valabile atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei;

        – însoţit de permisul de şedere temporară sau permanentă, după caz, valabile atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei;

        – însoţit de cartea de rezidenţă pentru membrii de familie sau, după caz, cartea de rezidenţă permanentă pentru membrii de familie, valabile atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei.

 

Notă:   - Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică în materie civilă sau de drept al familiei fac dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei cu documente justificative eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie.

            - Cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România vor prezenta declaraţie notarială din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile conform legii naționale necesare încheierii căsătoriei în România.

            - În cazul încheierii căsătoriei între persoane care nu cunosc limba română sau între surdo-muţi, la oficierea căsătoriei aceştia asigură interpret autorizat.

 

IMPORTANT: Lipsa dovezii constituie atât o condiţie de fond, cât şi un impediment la încheierea căsătoriei, care poate atrage după sine nulitatea/neîncheierea căsătoriei.

 

  • Vă rugăm să consultați toate informațiile privind documentele necesare încheierii și oficierii căsătoriei AICI.

În această secțiune

Publicatii de căsătorie

Publicații de căsătorie anul 2020 Publicație de căsătorie Halmagyi Ioan Andrei și Prața Alexandra 16 mai 2020 Publicatie de casatorie Timpea Petru si  Dobrescu Daniela  Georgeta 23 mai 2020 Publicație de căsătorie Mustață Marius și Oana Daniela Eleonora 03 iunie 2020 Publicație de căsătorie...

Află mai mult