Tradiții românești păstrate cu sfințenie la Ciugud

Pițăratul

Piţăratul, un obicei vechi, se pare, din vremea dacilor se păstrează în Ajunul Crăciunului în satele Limba și Teleac din comuna Ciugud, unde copiii merg din casă în casă pentru a aduna în traiste piţărăi - niște colăcuți, mere, nuci sau alte bunătăți dulci.

Piţăratul este începutul colindelor, o tradiție veche despre care bătrânii spun că se păstrează încă de pe vremea dacilor, fiind transmisă cu sfințenie din generație în generație.

Zeci de prichindei pornesc cu noaptea în cap pe ulițele satelor din comună, în dimineața din Ajunul Crăciunului, înarmați obligatoriu cu traiste, unele dintre ele cât micuții care le poartă după cap. Dar nu degeaba cară după ei desagi uriași pentru că se vor întoarce acasă încărcați cu dulciuri, colaci, mere sau nuci.

Pe lângă trăistuțe aceștia sunt înarmați cu un întreg arsenal de produs gălăgie: oale, castroane, fluiere și mai nou petarde, făcând o gălăgie de nedescris care are rolul de a-i trezi pe gospodari ca să deschidă porțile și să primească ceata de pităria.

Începând dintr-un cap al satului, intră în fiecare curte și strigă „Dă-mi covrig că mor de frig și colac că mor de cald. Haaaaaaa!” la Teleac sau „Bună dimineața la Moș Ajun! Dați-ne un colindreţ, că ne moare porcu-n coteț! Dați-ne un covrig, că ne moare porcu’ de frig! Ne dați sau nu ne dați, sau nu ne lăsați! Hăăăăăăăăi, hăi!”. Gospodarul care îi așteaptă în prag cu un coș plin de bomboane, mere, nuci și colăcei le aruncă bunătățile, iar piţărăii se aruncă pe jos să adune aceste roade.

„În zilele noastre, gazda se trezește dimineața devreme, mătură curtea, pregătește trocuţul (în care se găsesc tot mai puțini piţărăi și tot mai multe dulciuri), încălzește vinul pentru părinții ce-și însoțesc copiii și pentru flăcăi. Deschide larg porțile și după ce aruncă piţărăii, se alătură alaiului și colindă tot satul” spune profesorul Ioan Breaz despre obiceiul Piţăratului, în monografia comunei Limba.

Copiii care merg la piţărat sunt, de fapt, primii colindători care deschid porțile oamenilor în Ajunul Crăciunului. Pe la amiază, cete de câte 2-3 copii colindă pe la toate casele din sat și primesc bani de la gazde. Spre seară, 2-3 grupuri de săteni pornesc colinda pentru Biserică, iar în noapte, cete de flăcăi colindă fetele din sat, care îi servesc cu vin și colaci. Tot în această noapte, familiile tinere își colindă părinții, nașii precum și neamurile mai în vârstă.

Vechiul obicei Piţăratul este subiectul unor reportaje în mass-media națională precum cel pe care vă invităm să îl citiți:

https://www.mediafax.ro/cultura-media/traditii-de-craciun-obiceiul-pitaratului-vechi-de-pe-vremea-dacilor-pastrat-si-trait-intr-un-sat-din-alba-9087032

Borbolatiţa

Borbolatița este un obicei care se desfășoară în ziua de „Sfântul Gheorghe” fiind un ritual pentru chemarea ploii fertilizante. Obiceiul începe după-amiaza, când ceata de ficiori se adună în capul satului și aleg pe cel care urmează să fie „borbolatiță”, apoi îl îmbracă în frunze de soc. Se formează alaiul care umblă prin sat de la o casă la alta, cântând un cântec ritual (Paparudă-rudă, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubărul – bărul / peste tot poporul. / Dă-ne Doamne, cheile / să descuiem cerurile / să pornească ploile, / să curgă şiroaiele / să umple pâraiele. / Hai, ploiţă, hai! / udă pământurile / Să sporească grânele / Să umple pătulele. / Hai, ploiţă, hai!), bătând din palme, iar borbolatița joacă un dans săltăreț. În timpul jocului sau după terminarea lui este obligatorie udarea cu apă a borbolatiței, ori a întregului alai.

Borbolatița are în mâini un par lung cu frunze de soc în vârf, pe care îl folosește pentru a-i atinge pe cei care încearcă să-l ude și care, odată atinși, trebuie să intre în alai. Pentru dansul lor sunt răsplătiţi prin daruri rituale ce semnifică abundența și belșugul: ouă, și bani.

După ce au terminat cu mersul prin sat, alaiul se retrage la o gazdă, unde se pregătește o papară mare din ouăle adunate și se petrece pe cinste. Borbolatița îmbrăcată în verdeață reprezentă spiritul vegetației, iar stropirea cu apa simbolizează ploaia.

Dacă doriți să aflați mai multe despre acest obicei tradițional puteți citi reportajul următor:

http://www.radiocluj.ro/2019/04/29/borbolatita-de-sangiorz-un-ritual-vechi-de-sute-de-ani/